Atelierul de ierburi

Atelierul de ierburi este pe de o parte o explorare senzorială a poveștii, iar pe de alta o continuare a aventurilor lui Luli. Atelierul este interactiv și pornește de la povestea cărții pe care o continuă prin noi jocuri și activități având ca subiect lumea plantelor. Copiii vor realiza la partea practică a atelierului un minierbar cu plante presate din curtea lui Luli, iar la sfârșit vor primi în dar un săculeț cu semințe numai bune de semănat de către fiecare copil acasă.
Atelierul de ierburi este unul dintre cele mai incitante ateliere despre natură, cu un istoric bogat, desfășurat în cele mai diverse spații din București și din țară: Librăriile Cărturești, Institutul Francez din București, Seneca Anticafe, tabere școlare din țară, școli și grădinițe, curți și grădini.
Atelierul a fost inspirat de cartea „Călătorie printre ierburi și lumină”.

 

Atelierul din copac

În cadrul atelierului, copiii sunt invitați pe de o parte să exploreze senzorial lumea copacilor: frunze, scoarță, rădăcini, rășină, crenguțe, semințe, muguri, diverse esențe de lemn etc. Pe de altă parte, copiii vor fi introduși într-o lume cu povești vechi despre plop și salcie, vor participa apoi la jocuri de grup prin care vor afla despre fragilitatea ecosistemului pădurii, vor compara propriile amprente cu cele ale arborilor, vor afla despre copacul vieții și, în funcție de vreme, împreună cu întregul grup vor observa lumea vie a copacilor din împrejurimi. La partea practică a atelierului, copiii vor realiza căsuțe din hârtie de agățat în copaci decorate cu elemente naturale.
Atelierul a fost inspirat de cartea „Luli și căsuța din copac”.

 

De-a povestea

Atelierele „De-a povestea” au mai multe teme care pornesc de la calendarul poveștilor din carte și care au rolul de a le oferi copiilor de vârste mici un tip de lectură diferită de cea cu care sunt obișnuiți, o lectură a poveștii care îi va conduce pe copii într-o lume de demult. Povestea o vor spune deopotrivă cuvintele și mâinile pentru că de fiecare dată lectura va fi pusă în scenă, fie prin intermediul explorărilor senzoriale, a diverselor tehnici artistice sau chiar prin diverse tipuri de teatru.
Unul dintre atelierele „De-a povestea” pornește de la „Legenda stelelor și a licuricilor”. Aceasta va fi spusă copiilor adăugând cuvintelor alt fel de sunete, cântece de adormit îngerași, desene cu creta, mirosuri și licurici ascunși între frunze. Partea de poveste va fi urmată de o parte practică în care copiii vor realiza propriii lor licurici din materiale reciclate și care vor primi la final praf magic pe codiță pentru a lumina pe întuneric.
Atelierul a fost inspirat de cartea „Povești din calendar”.

 

Da’ de ce să mă întorc în timp?

Cartea-traseu poate fi citită/desenată/parcursă în mai multe feluri, de aceea și atelierele pornind de la această carte sunt foarte variate. Pe de o parte, atelierul se poate desfășura la sediul școlii sau poate ieși în aer liber parcurgând o bucată din drumul trasat de povești. În acest caz atelierul „Da’ de ce să mă întorc în timp?” este o invitație la a parcurge împreună un traseul cultural pe Calea Victoriei, între Palatul Cantacuzino (Muzeul Geroge Enescu) și Palatul Romanit (Muzeul Colecțiilor de Artă) cu opriri în fața caselor Manu și Nenciu-Trubețkoi. Traseul va urma atât poveștile și activitățile din cartea „Da’ de ce să mă întorc în timp?”, dar și altele noi pe care le veți afla la fața locului.
Acest program educativ este disponibil pentru grupele și clasele de elevi cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani în cursul săptămânii în intervalul orar 10,00 – 15.00, iar grupul va avea ca loc de întâlnire curtea Muzeului Național George Enescu.
Mai multe detalii despre carte și atelier, pe site-ul Asociației DaDeCe.
Atelierul a fost inspirat de cartea „Da’ de ce să mă întorc în timp?”.

 

Detalii și rezervări la adresa de mail qsimiq@yahoo.com sau la numărul de telefon 0722 482 080.